România se numără printre țările Uniunii Europene unde rata de participare la educația timpurie a scăzut în ultimii ani, conform unui raport recent al Comisiei Europene. Un alt studiu, realizat de World Vision România, arată că trei din zece părinți din comunități marginalizate nu și-au trimis copiii la grădiniță din lipsa resurselor financiare necesare pentru îmbrăcăminte și rechizite.
Educația preșcolarilor în mediul rural
Raportul „Bunăstarea copilului din mediul rural 2024”, lansat de World Vision România, relevă că doar 7% dintre copiii cu vârste de până la trei ani sunt înscriși la creșă, iar gradul de participare la grădiniță începe să crească abia după această vârstă, atingând un maxim la cinci ani.
Conform datelor, 87% dintre copiii de 3-5 ani din mediul rural sunt înscriși la grădiniță, dar în comunitățile marginalizate procentul scade semnificativ, ajungând la 69%. Mai mult, unul din patru copii înscriși la grădiniță în aceste comunități o frecventează doar ocazional, uneori o singură dată pe săptămână.
Lipsa resurselor financiare reprezintă un obstacol major pentru părinții din zonele defavorizate. 30% dintre cei care nu și-au dus copiii la grădiniță invocă lipsa banilor pentru haine, iar 45% afirmă că veniturile insuficiente au determinat o frecvență redusă a copiilor la educația timpurie.