Iertarea este una dintre cele mai dificile și profunde experiențe emoționale ale ființei umane. Este un act paradoxal – pe de o parte, pare un dar oferit celuilalt, dar în realitate, este un dar pe care ni-l oferim nouă înșine. Mulți oameni percep iertarea ca pe o renunțare la dreptatea pe care o merită, o concesie pe care o fac în favoarea celui care i-a rănit. De aceea, rezistența la iertare vine adesea dintr-o nevoie firească de a păstra un sentiment de control asupra propriului trecut și de a valida durerea suferită.
Dintr-o perspectivă psihologică, iertarea nu este despre a scuza, justifica sau uita ceea ce s-a întâmplat. Nu înseamnă că ceea ce a făcut celălalt este acceptabil și nici că trebuie să avem din nou încredere în acea persoană. Înseamnă, mai degrabă, o eliberare conștientă de povara emoțională pe care o purtăm, astfel încât să nu mai fim prizonierii trecutului.
Iertarea este un concept complicat și adesea greșit înțeles. Mulți oameni cred că iertarea este despre a uita ce s-a întâmplat sau a nu mai simți niciun fel de emoție negativă față de cel care i-a rănit. Dar, dintr-o perspectivă psihologică, iertarea este mai degrabă un proces activ decât un rezultat final.
Iertarea ca proces activ, nu ca emoție pasivă
Mulți oameni cred că trebuie să „simtă” iertarea înainte de a putea acționa în această direcție. Așteaptă ca furia să dispară de la sine sau ca durerea să se atenueze, dar…